Pentru tine, azi.

Acest post este special pentru tine. Pentru a-ţi oferi o mică alinare prin singura modalitate posibilă. Nu eşti singur şi nu ai fost niciodată..deşi..poate te-ai simţit aşa. Oricât de greu îţi este în acest moment, rugăciunile nu te-au abandonat niciodată. Tot ce se întâmplă acum în viaţa ta este răspunsul tău la ceea ce ai ales. Dar poţi alege acea cale care să îţi aducă fericire şi împlinire. Nu te lupta cu Dumnezeu! Nu te închide în tine! Viaţa ta poate fi altfel, poţi atinge culmile munţilor şi să priveşti frumuseţea dealurilor, să simţi mireasma florilor şi nu doar atât. Poţi să guşti din adevarata împlinire, din unicul şi eternul sentiment..dragoste. Dar este un alt gen de dragoste, o dragoste care nu poate fi descrisă în cuvinte sau în obiecte pământeşti. Este cea mai pură şi împlinitoare dragoste, a cărui sentiment nu poate fi curprins în cuvinte. Dumnezeu nu te forţează să faci această alegere. El te invită cu dragoste să o faci. El nu este responsabil pentru ceea ce se întâmplă în viaţa aceluia în care El nu domneşte. Însă El îţi oferă o şansă pentru o altfel de viaţă. O viaţă nouă. O singură alegere îţi poate schimba viaţa. O viaţă fără Dumnezeu nu este decât o viaţă limitată! Nu ştii cine este Dumnezeu şi ce îţi poate oferi? Ai şansa să afli asta. Dă-i ocazia să îţi arate ce înseamnă o viaţă în care îl alegi. Şi apoi, vei trage concluziile..nu se compară cu nimic pe acest pământ. El Însuşi este Creatorul şi Autorul iubirii. Nu vei ştii niciodată ce este iubirea adevărată până nu vei fi iubit de El.
În sufletul tău, ştii bine că nimeni nu va putea umple acest gol. Dacă în acest moment crezi că poate fi umplut de altcineva, vei vedea că vei ramâne la fel de gol. Pentru că acel loc este al Lui. Că i-l oferi sau nu, este pur alegerea ta. Dar nu poţi da vina pe viaţă sau pe Dumnezeu dacă nu îi dai voie să facă parte din viaţa ta. El îţi spune: “Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.” Ieremia 31:3
Nu eşti uitat. Nici de cer, nici de mine.
Yours E.